stoenescu1

Eustatiu Stoenescu – cote de autor si recorduri in licitatii

Contemporan cu Tonitza şi Băncilă, Eustaţiu Stoenescu a şocat piaţa de artă în 2007, când a trecut de la preţuri medii de 1-2.000 de euro la un record personl de 37.500, un potret semnat de el dublându-şi preţul într-o licitaţie. Perioada care a urmat a fost dominată de acest record. Anul de vârf a fost 2010, cu nouă uleiuri vândute, patru dintre ele la peste 10.000 de euro. Ulterior, cererea s-a întâlnit rar cu oferta în perioada care a urmat. Cele două vânzări efectuate, una în 2011 şi una în 2012, s-au cotat la 18.500, respectiv 19.000 de euro, preţuri situate sub estimarea minimă a celor două lucrări. Randamentul anual mediu este +22,86%, dar nu există date pentru ultimul an, dat fiind numărul nesemnificativ de lucrări tranzacţionate. (Nicu Ilie, in Adevarul)

stoenescu1

UPDATE:

In prima jumatate din 2013 s-au vandut prin licitatii cinci tablouri ale lui Stoenescu, cel mai mare pret fiind 22.000 de eruo pentru panza „Arlecchino”, iar cel mai mic pret fiind 4.000 de euro pentru „Coada la paine”.

Car cu boi, de Nicolae Grigorecu, pictura in ulei din Galeria Nationala de la Muzeul National de Arta al Romaniei

Picturi celebre romanesti: Nicolae Grigorescu, „Car cu boi”

„Carele cu boi” reprezinta o numeroasa serie de lucrari, cea mai ampla din pictura romaneasca. Cele mai multe lucrari de acest gen sunt semnate de Nicolae Grigorescu. Nu este insa singurul, multi alti pictori romani abordand aceasta tematica, unii inaintea lui Grigorescu, altii copiindu-l pe Grigorescu. Pe plan international, tablouri idilice centrate pe care cu boi au aparut de la primii peisagisti englezi, iar in Rusia si Ucraina tema a avut o oarecare popularitate la sfarsitul secolului XIX.

In lipsa unui catalog cu toate lucrarile lui Grigorescu, nici nu se cunoaste cu exactitate numarul „Carelor cu boi” pe care acest artist le-a realizat. Tehnicile artistice sunt si ele divrese, atat schite in creion, cat si desene complexe in carbune si penita, dar, mai ales, picturi in ulei, pe lemn sau pe panza. In ultimii ani, picturi cu aceasta tematica au aparut cu regularitate in salile de licitatii din Romania si din strainatate, cu un ritm de minim 1 pe luna la un moment dat. Recordul international al celui mai cunoscut pictor roman este reprezentat de un car cu boi vandut la Bonhams in 2011. Cel mai scump tablou tematic este „Intoarcerea de la targ” vandut la Artmark, in Bucuresti, cu 210.000 de euro. Un alt tablou de Grigorescu care contine un car cu boi, dar are o compozitie mai complexa, este „Carciuma la Rucar” si s-a vandut in licitatii cu 230.000 de euro. Curentul artistic reprezentativ pentru carele cu boi ale lui Nicolae Grigorescu este impresionismul, iar din punct de vedere cultural ele se incadreaza in directia samanatorista lansata de bunul sau prieten Alexandru Vlahuta. Acesta a fost si proprietarul lucrarii „Carciuma la Rucar”, citata mai sus.

Mai multe lucrari de Nicolae Grigorescu din seria carelor cu boi, atat desene, cat si picturi, sunt clasate in Patrimoniul National. Parte dintre acestea se afla in muzee (in primul rand la Muzeul National de Arta al Romaniei – Palatul Regal), altele sunt in colectii private.

Una dintre cele mai notorii versiuni se intituleaza „Car cu boi” (foto) se afla la MNAR in colectia Galeria Nationala si provine din donatia dr. Ovidiu Xenakis (foto). Tehnica este ulei pe panza.

Car cu boi, de Nicolae Grigorecu, pictura in ulei din Galeria Nationala de la Muzeul National de Arta al Romaniei

Car cu boi, de Nicolae Grigorecu, pictura in ulei din Galeria Nationala de la Muzeul National de Arta al Romaniei

Picturi de patrimoniu: Theodor Aman – „In gradina”

Deschizator de drumuri in pictura laica romaneasca, Theodor Aman a lansat aproape toate temele majore ale scolii nationale, mai putin natura moarta. De numele lui Aman se leaga primele peisaje, primele scene citadine, primele tabouri istorice, primele opere traditionaliste. Pictura „In gradina [autorului]” este una dintre cele 80 de opere din Patrimoniul National catalogat de Ministerul Culturii si care poarta semnatura vechiului pictor. Tabloul este in proprietatea Pinacotecii bucurestene (gestionata, cel putin teoretic, de Muzeul Municipiului Bucuresti), cu numarul de inventar 82. Este o pictura de sevalet, ulei pe panza, 31 x 49,5 cm, clasificata in sectiunea Tezaur a Patrimoniului prin dosarul 2287/28.05.2007.

Este unul dintre cele mai placute tablouri ale lui Aman. O scena de gen, in fond, un peisaj, in expresie, un documentar monden, in fapt (dintr-o perioada cand „monden” nu insemna „trivial”), pictura surprinde prin echilibrul si caldura culorilor. Scaunul din plan apropiat, dezechilibrat desenat sau diform, nu strica decisiv armonia unui desen care are ca actor principal lumina si care surprinde si transmite o mare detasare, un mare calm sufletesc, un „dolce far niente” romantios ce caracteriza Bucurestii frantuziti ai secolului de dinaintea secolului trecut. Link spre pagina picturii pe siteul CIMEC

Vanzari de 105.000 de lei lei in prima licitatie a toamnei 2012

Sezonul licitatiilor a fost deschis de casa Alis, cu licitatia de pe 11 septembrie. Desfasurata simultan cu meciul Romaniei, licitatia a avut un grad mic de adjudecare, totusi incasarile totale s-au ridicat la 105.500 de lei. Cea mai importanta vanzare a fost cea a unui tablou de Pallady, „Colt de strada”, ulei pe carton, 47×22.5cm, adjudecat cu 33.000 de lei. Pe locurile urmatoare s-au clasat Max Herman Maxy (1895-1971), „Flori”, ulei pe carton, 50×37.5cm, vandut cu 16.000 de lei, si Iosif Iser (1881-1958), „La cafenea”, tus si guasa pe hartie, 35×27.5cm, semnat dreapta jos cu negru, mica deteriorare a hartiei in coltul dreapta sus, tablou vandut cu 15.000 de lei (foto).

Celelalte vanzari au fost:

  • Ion Irimescu (1903-2005), „Himera noptii”, creioane colorate si guasa, 54×28.5cm, 2000 de lei
  • Petre Velicu (n.1950), „Prelat”, ulei pe carton, 35×26.5cm, 1800 lei
  • Ion Pacea (1924-1999), „Case”, carioca pe hartie, 17x22cm, 600 lei
  • Elisa Hilberger, „Casa din Olanesti”, ulei pe carton, 30.5x23cm, 700 lei
  • Irina Codreanu (1896-1985), „Odalisca”, carbune pe hartie, 62×41.5cm, 1000 lei
  • Ion Nicolae Tincu (1872-1932), „In asteptare”, ulei pe carton, 26.5×21.5cm, 2000 lei
  • Leon Al.Biju (1880-1970), „Cana cu trandafiri”, ulei pe carton, 60.5x49cm, 3000 lei
  • Mihai Cotovanu (n.1967), „Tufanele galbene si violet”, ulei pe panza, 1400 lei
  • Anatol Vulpe (1907-1946), „Automobilul verde”, ulei pe hartie, 53x44cm, 2500 lei
  • Camil Ressu (1880-1962), „Biserica Sfantul Sava”, creion si acuarele pe hartie, 20x26cm, 4000 lei
  • Octav Bancila (1872-1944), „Natura statica cu mere”, ulei pe panza, 6000 lei
  • Apcar Baltazar (1880-1909), „Cina din padure”, ulei pe carton dublat, 20.5×24.5cm, 8000 lei
  • Rudolf Schweitzer-Cumpana (1886-1975), „Autoportret”, ulei pe panza, 80x60cm, 8500 lei

Au ramas neadjudecate lucrari de: Paul Miracovici (1906-1973), Dumitru Ghiata (1888-1972), Arthur Verona (1868-1946), George Barbieri (1891-1957), Ligia Macovei (1916-1998), Lucia Piso (1914-1972), Ion Alin Gheorghiu (1929-2001), Vasile Grigore (1935-2012), Vasile Dobrian (1912-1999), Magdalena Radulescu (1902-1983), Dan Cumpata (n.1959), Theodor Aman (1831-1891), Zoll Franz Johanne, Ion Popescu Negreni (1907-2001), Petre Velicu (n.1950), George Nichita (1899-1968), Alexandru Tipoia (1914-1993), Dan Ialomiteanu (1899-1979), Coca Metianu (n.1910), C.C.Constantinescu (Ali Baba), M.Panu, Rudolf Schweitzer-Cumpana (1886-1975), Otto Briese (1889-1963), Ion Musceleanu (1903-1997), Vasile Varga (1921-2005), Stefan Popescu (1872-1948), Aurel Cojan (1914-2005), Petru Hartopeanu (1913-2001), Vasile Velisaratu Velis (1895-1978), Constanta Eftimie Ionescu (1889-?), Aurel Vasilescu (1906-1986), Pan(dele) Ioanid (1878-1956), Traian Bradean (n.1927), Ionel Iacobescu (1903-1968), Corneliu Minisan (1885-1952), Victor Mihailescu Craiu (1908-1980), Mari Octavia Taralunga (n.1930), Stelian Popescu Ghimpati (1906-1950), Dan Bajenaru (1900-1988), Ion Irimescu (1903-2005), Constantin Demetrescu, Elena Bratescu Moisescu, Jean Nitescu (1897-1981), Mihu Vulcanescu (1937-1994), Gheorghe Teodorescu Romanati (1891-1980), Aurelia Aricescu Vasiliu (1902-1986), Ion Marinescu Valsan (1866-1935), Adina Caloescu (1934-2011), Teodor Botis (n.1938), Cornelia Ionescu Dragusin (n.1939), George Apostu (1934-1986), Vasile Dobrian (1912-1999), Rodica Pandele (n.1924), Vasile Gheorghita (n.1943), Stelian Popescu Ghimpati (1906-1950), Valentin Popa (1940-2010), Antonia Csikos Krizsan (1887-1987).

Cea mai scumpa lucrare din licitatie, conform pretului de referinta de 60.000 de lei, un tablou de arta europeana din scoala napoletana a secolului 17, provenit din colecta MNAR si recent retrocedat, a ramas neadjudecata. „Judith cu capul lui Holofern”, ulei pe panza, 91×121.5cm, pictura nesemnata, nu si-a gasit cumparator.

Urmatoarea licitatie va avea loc joi 13 septembrie 2012, la Goldart. La Alis urmatoarea licitatie va fi pe 25 septembrie, la concurenta cu licitatia de Impresionism de la Artmark.

„Jucatorii de carti” de Paul Cezanne

Versiuni:

  1. Varianta de la Barnes Museum (1890-1892), Philadelphia, SUA
  2. Varianta de la Matropolitan (1890-92), New York, SUA
  3. Varianta de la Muzeul Orsay (1894-95), Paris, Franta
  4. Varianta de la Coulthard Institute Londra, Marea Britanie
  5. Varianta Georgios Embiricos, aflata in Doha, Qatar

Celebritatea si valoarea seriei de cinci picturi “Jucatorii de carti / Card players” de Cezanne se datoreaza etapelor de abstractizare succesiva. Seria este considerata locul de nastere a cubismului. Tabloul, ca tematica, este o scena de gen. Formalismul triumfa asupra subiectului, personajele sunt statuare, numarul lor se reduce, fundalul (clar si detaliat in prima varianta) devine un sfumato, totul – obiecte si oameni – trecand printr-o distilare metafizica. Scena isi pierde radacinile de satira morala si devine o metafora polisemantica. Varianta de la Muzeul Orsay, a treia in serie, reluata destul de fidel in versiunea 5 (Qatar), prezinta un stadiu aproape complet de abstractizare si este opera cea mai recognoscibila din serie. Fiind singura varianta aflata in proprietatea statului francez, versiunea de la Muzeul Orsay a beneficiat de o larga promovare institutionala, devenind iconica pentru intreaga serie.

Versiunea 5 a tabloului a fost vanduta intr-o tranzactie privata in 2011, iar pretul realizat (confidential, dar situat intre 250 si 300 de milioane de dolari) este un record absolut pentru vanzarile de arta.

Reproduceri dupa tablourile din serie – vanzari online

 

 

„Concertul din ou” de Hieronimus Bosch

 

Artist: (dupa) Hieronimus (Hyeronimus / Jheronimus / Jérôme) Bosch (‘s-Hertogenbosch) (cca 1453–1516)

Dimensiunile originalului : 108 × 126,5 cm
Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza.
Data: cca 1561
Curentul artistic: renasterea nordica

Considerata initial o opera autentica de Bosch, pictura “Concertul in ou” este apreciata astazi ca o copie a unui discipol realizata dupa o pictura pierduta a maestrului. Ca element de autenticitate (si ca dovada ca nu este opera unui simplu imitator) exista desene autentificate ale lui Bosch in care apare schita lucrarii. Opera face parte din seria de picturi satirico-religioase esoterice si moraliste ale pictorului renascentist.


Originalul operei „Concertul in ou” / „Zangers en musici in een” ei se afla in Palatul Artelor Frumoase din Lille. Link spre siteul muzeului.

Reproduceri dupa opera – vanzari on line

TOU01W3_27x38v

Toulouse-Lautrec: „Divanul japonez”

Artist: Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901)
Data: 1892-1896
Curentul artistic: postimpresionism / art deco
Dimensiunile originalului : 121.3 x 108.6 cm
Materialele originalului: Litografie / Afis

Impresionistii, sub influenta culturilor orientale, au adus posterul de arta printre comoditatile omului modern. Etichetata (conform filosofiei declarate a artistului) ca postimpresionism sau (conform desenului si cromaticii) ca art-nouveau, lucrarea “Divanul japonez” a lui Toulouse-Lautrec este primul poster care a obtinut celebritatea. Opera, o cromolitografie, a fost imprimata in anii 1890 la Tipografia Chaix in Paris. Avand cota W.P II; Adr. 8 in catalogul raisone al autorului, lucrarea a fost prilejuita de deschiderea unei cafenele cu tematica nipona in Paris si a fost reprodusa in mai multe serii. Valoarea actuala a unui exemplar din timpul vietii pictorului variaza in licitatiile internationale intre 15 si 45.000 de dolari. Multe dintre exemplare se afla in cele mai importante muzee ale lumii.

Originalul operei „Divanul japonez”se afla in numeroase colectii private si muzeale. Ex: MOMA Link

Reproduceri dupa afis – vanzari on line

Arta romaneasca in licitatiile din septembrie 2012

Reluarea sezonului de licitatii in septembrie va aduce sesiuni cu lucrari importante in casele de licitatii Alis, Goldart si Artmark.

Prima licitatie de arta din toamna lui 2012 va avea loc la Alis pe 11 septembrie. Din sumar fac parte lucrari de MH Maxy, Rudolf Schweitzer-Cumpana, Theodor Pallady, Arthur Verona, Dumitru Gheata, Iosif Iser s.m.a.

Doua zile mai tarziu va avea loc licitatia de la Goldart, cu prim-plan pe o panza de Lucian Grigorescu (foto). Alti autori remarcabili din licitatia 92 de la Goldart sunt: Gheorghe Petrascu, Adam Baltatu, Elena Popea, Cecilia Cutescu-Storck.

Sumarul licitatiei de la Artmark nu a fost inca anuntat, sesiunea fiind programata pentru ultima saptamana a lunii septembrie. Este posibil ca sumarul lunii sa fie completat cu o licitatie AraArt.

Pictorii romani se vor afla si in selectia unor licitatii internationale, un prim exemplu fiind Stefan Popescu, prezent intr-o licitatie pariziana pe 9 septembrie a.c.

expozitie licitatie ara art 10 (2)

Casa AraArt se relanseaza la Casa Capsa

Licitatia de pe 31 mai la Casa Capsa are in prim plan lucrari de Stoenescu, Mutzner, Gropeanu si Matiss

Prezentam comunicatul de presa emis de casa organizatoare a licitatiei:

Joi, 31 mai 2012, de la ora 19.00, la Casa Capsa din Bucuresti, are loc Licitatia nr. 10, organizata de Galeria de Arta si Casa de Licitatii Ara Art Collection.

Printre cele 70 de lucrari aflate in licitatie, se regasesc titluri binecunoscute publicului pasionat de arta. “Panselutele” lui Eustatiu Stoenescu, “Gradina Zen” de Samuel Mutzner si “Margine de sat” de Artur Verona sunt doar trei dintre tablourile care pot fi admirate, pana pe 31 mai, la Casa Capsa.

Alegerea locatiei nu este intamplatoare. Casa Capsa, prin rafinamentul si prestanta dobandite in cursul unui secol si jumatate de existenta, a devenit una din institutiile de notorietate in domeniul sau de activitate, dar si spatiul in care arta isi intalneste pasionatii. Pentru ca printre lucrarile expuse la Casa Capsa se afla si cateva opere semnate de Samuel Mutzner, mentionam ca, in anii ’20, Casa Capșa obisnuia sa-i incredinteze pictorului realizarea grafica a meniurilor. Asadar, putem spune ca, pentru cateva zile, Mutzner se intoarce in spatiul pe care l-a vizitat adeseori in timpul vietii.

Expozitia cuprinde si lucrari semnate de Corneliu Baba, pictor roman, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar si pentru alte tipuri de tablouri si ilustratii de carti. Intre șaptezeci si optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensiva de tablouri de Arlechini si Regi Nebuni, una dintre aceste lucrari regasindu-se si in expozitia Galeriei de Arta si Casei de Licitatii Ara Art Collection, de la Casa Capsa.

Printre cele mai valoroase lucrari expuse la Casa Capsa se regaseste opera “Sat francez”, semnata de Nicolae Gropeanu. Artistul este recunoscut pentru scene orientale si parcurile franceze recreate in pastel si ulei pe carton sau panza in stil impresionist. Gropeanu a trait si lucrat mare parte din viata in Paris, calatorind destul de mult in locurile care i-au inspirat lucrarile orientale.

Expozitia poate fi vizitata in perioada 29 – 31 mai, la Casa Capsa – “Sala de Marmura” (intrarea din Calea Victoriei), intre orele 11.00 si 19.00.

 

 

Pallady si-a facut datoria, vine Segal

A treia pictura a lui Arthur Segal apare in licitatii la Alis, in licitatia programata pe 5 iunie. Este o opera de tinerete, inainte ca artistul sa se implice in avangarda. Evaluarea este de 220.000 de lei. Este cea mai importanta lucrare a selectiei de la Alis care mai cuprinde picturi de Iser, Magdalena Radulescu, Stefan Dimitrescu, Pierre Bellet, Vasile Grigore s.a. Din pacate, in selectie este prezenta si o lucrare de Misu Teisanu, mai toate casele de licitatii acceptand sa ia parte la kitschul si gustul indoielnic pe care un asemenea autor il aduce pe piata de arta.

In sesiunea precedenta, cea mai valoroasa lucrare a sedintei, portretul „Dormind” de Theodor Pallady, a fost adjudecata cu 230.000 de lei, semnificativ sub evaluarea casei de licitatii care era de 350.000.

Sesiunea Alis din 22 mai 2012:

Lucrari propuse: 72

Lucrari vandute: 25

Rata de adjudecare: 34.7 %

Suma totala a vanzarilor: 343.500 lei (cca 78.000 de euro)

Dintre lucrarile vandute se remarca: Valentin Popa, „Calme, luxe et volupte”, ulei pe panza, 41x33cm, semnat dreapta jos in creion, datat si localizat 2002 Paris, adjudecat cu 2600 de lei (foto)

Vezi in cache rezultatele complete ale licitatiei: link

 

Top personal Ion Andreescu

In toata istoria licitatiilor din Romania au fost vandute doar 7 lucrari ale acestui pictor (toate uleiuri), patru dintre ele in 2011.

1. „Ulcică cu flori de camp” (Artmark, 2011), 135.000 euro
2. „Femei în parc” (Artmark, 2011), 130.000 euro
3. „Garofiţă în pahar” (Alis, 2011), 51.220 euro
4. „Cap de ţărăncuţă cu tulpan galben” (Alis, 1999), 43.741 euro
5. “Padure de mesteceni” (Artmark, 2011), 40.000 euro
5. „Tarancuţă în picioare” (Alis, 2006), 10.294 euro
6. „Peisaj din Valea Buzăului” (Alis, 1995), 7.275 euro

Nota: Lucrarea „Ulcică cu flori de camp” (foto), 25 x 20 cm, ulei pe panza, detine recordul national pentru cel mai mare pret pe centimetru patrat.

Sargent: „El Jaleo”


“El Jaleo”, 1882, este o pictura de mari dimensiuni a pictorului american J.S. Sargent, considerata capodopera primei sale perioade picturale. Calitatile care au adus celebritatea tabloului sunt utilizarea unei game cromatice desaturate si a unor tuse ample, energice, care contureaza un dinamism interior, imanent picturii. Subiectul il reprezinta un dans tiganesc / spaniol, Jaleo de Jerez. Numele dansului vine de la momentul culminant in care are loc o pauza inaintea strigatelor de ole si lovirii intens ritmate a tobelor si castagnetelor care marcheaza finalul dansului. Sargent surprinde chiar acest moment culminant. Tusele sunt lungi, contorsionate, pline de dinamism, la capatul unui efort artistic intens. Personajul principal este plasat excentric, mult spre dreapta, cu spatele spre centrul picturii, subliniindu-se momentul final al executiei artistice. Gama cromatica este reprezentata aproape in intregime de non-culori: negru, fumuriu, griuri, accente de alb si doar in capetele picturii apar accente de rosu (in dreapta) si portocaliu (in stanga). Rigiditatea cromatica si accentele unor tonuri vivid este ea insasi o reprezentare simbolica a acestui tip de dansuri spaniole cu miscari abrupte, cu alternante de ritm si cu o mare tensiune interna. Tabloul lui Sargent a fost foarte bine receptat de contemporani si a constituit una dintre piesele de fundament ale Muzeului Gardner, una dintre cele mai importante colectii de arta azi.

 

Originalul operei „El Jaleo”

se afla in Muzeul Isabella Stewart Gardner. Link spre siteul Gardner Museum (imagine de foarte mare rezolutie).

Artist: John Singer Sargent, American, 1856-1925
Data: 1882
Curentul artistic: impresionism
Dimensiunile originalului : 232 x 348 cm
Materialele originalului: pictura in ulei pe panza.

Sisley: „Inundatii pe dumul spre St. Germain”

Artist: Alfred Sisley (1839-1899)
Data: 1876
Curentul artistic: impresionism
Dimensiunile originalului : 46 x 61 cm
Materialele originalului: pictura in ulei pe panza.

 

“Inundatii pe drumul catre Saint Germain” [FR: L’inondation – Route de Saint-Germain, EN: The Flood on the Road to Saint-Germain], 1876, este un peisaj reprezentativ pentru Alfred Sisley, unul dintre cei mai importanti pictori peisagisti. Francez de origine engleza, sau englez nascut in Paris, Sisley este trecut adesea in spatele altor mari impresionisti pentru ca, se considera, ii lipseste o opera capitala. Tematica inundatiilor, precum si imprejurimile localitatii St Germain constituie constante in pictura lui Sisley, iar peisajul dramatic din tabloul de fata face ca opera sa fie printre tablourile cu notorietate.


Originalul operei „Inundatii pe drumul spre St. Germain”se afla in MFAH – Muzeul de Arta din Houston, Texas. Link spre siteul Museum Of Fine Arts, Houston, Texas, USA.

 

Reproduceri dupa tablou – vanzari online:

 

„Carul cu boi” parcat la Rockefeler Palace

Un „Car cu boi”, zis „Bull Cart”, al lui Grigorescu va fi prezent in licitatia de pe 23 aprilie de la Chriestie’s New York, cu o estimare de 100-150.000 de dolari. Licitatia din care face parte, „Pictura europeana de secol 19”, reuneste lucrari de Bougereau si ale unor pictori europeni din Polonia, Cehia, Belgia, intemeietori de scoli nationale, la fel ca si Grigorescu. Pictura este semnata dreapta jos, nedatata, si realizata in tehnica ulei pe panza. Dimensiunile tabloului sunt 48.3 x 60.3 cm.

Este al treilea car cu boi de Grigorescu prezent in ultimul an pe pietele internationale, dupa ce alte doua versiuni ale temei au fost vandute la Bonhams Londra si Bonhams New York cu 35.000 de euro, respectiv 105.000 de dolari.

Alte doua picturi ale lui Grigorescu vor fi prezente si in Franta, in cursul lunii aprilie, intr-o licitatie de pictura traditionalista de scoala franceza. In aceeasi licitatie, in care Grigorescu este vedeta (conform estimarilor initiale) sunt prezenti si alti pictori europeni formati in scoli franceze. Dintre pictorii romani, licitatia il mai programeaza pe Ludovic Bassarab.

„Sabatul vrajitoarelor” de Francisco de Goya

Artist: Francisco de Goya y Lucientes

Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza.

Dimensiunile originalului : 43 cm x 30 cm

Data: 1797-1798

Curentul artistic: Romantism; Scoala spaniola

 

“Sabatul vrajitoarelor” (versiunea 1798) [ES: El Akelarre; EN: Witches’ Sabbath] este o pictura realizata de Goya, cu un pronuntat caracter polemic la adresa Inchizitiei spaniole, inca activa in epoca, dar si la adresa obscurantismului popular spaniol.

In centrul picturii se afla diavolul, cu infatisare de tap, care conduce o adunare a vrajitoarelor, aidoma unui preot, dar parodiind si inversand gesturile rituale. Un copil ii este oferit, iar cadavrele altor doi copii sunt vazute in tablou. Simbolistica folosita de Goya este brutala, de prima mana, ilustrand direct, aproape grosolan, imaginea creata si indusa in obscurantismul public. Tema adunarii vrajitoarelor avea sa fie reluata de pictorul spaniol in mai multe lucrari, inclusiv intr-o pictura cu un titlu similar din seria “picturilor intunecate” zugravite pe peretii casei sale din Madrid.


Originalul operei „Sabatul vrajitoarelor” se afla in Muzeul Fundatiei Lazaro Galdiano din Madrid, sala 13. Link spre pagina oficiala a picturii pe siteul Colectiei Lazaro Galdiano.

Reproduceri dupa tablou – vanzari online:

„Cainele in penumbra”, de Francisco Goya

“Cainele in penumbra” / “Cainele lui Goya” [ES: El Perro, Perro Semihundido; EN: A Dog, Head of a Dog, The Buried Dog, The Half-Drowned Dog, The Half-Submerged Dog, Goya’s Dog], este o pictura atribuita lui Francisco Goya si datata inainte de 1825. Pictura, astazi ulei pe panza, a fost initial o pictura murala (ulei pe tencuiala) in casa in care locuia Goya la inceputul secolului 19. Ea a fost transferata un secol mai tarziu, printr-o tehnica spectaculoasa prin care tencuiala a fost complet eliminata, iar stratul fin de ulei pictat a fost montat pe panza. Opera face parte din seria “picturilor intunecate” ale lui Goya (asupra carora atribuirea nu este absolut certa, ele putand fi realizate fie de Goya, fie de fiul sau, respectand stilul sau crochiuri ale tatalui).

“Cainele in penumbra” reprezinta o ruptura fata de stilurile picturii traditionale prin incadrare si prin compozitie, elemente reprezentative pentru stilul artistului spaniol. Pictura atrage prin incadrarea disproportionala, cu un cap de caine dominat de un cer tulbure, ocru. Fragilitatea animalului este subliniata prin pozitionarea acestuia in penumbra, astfel incat compozitia este discreta si, in acelasi timp, plina de forta, preigurand estetismul expresionismului.

Originalul operei „Cainele in penumbra”

se afla in Muzeul Prado din Madrid. Link spre pagina oficiala a picturii pe siteul Museo Nacional de Prado.

Artist: Francisco de Goya y Lucientes

Data: 1820 – 1823
Curentul artistic: Romantism; Scoala spaniola
Dimensiunile originalului : 131 cm x 79 cm
Materialele originalului: pictura in ulei pe panza (initial pictura in ulei – vopsea industriala – pe tencuiala*).

*) a nu se confunda cu frescatura care, fie umeda, fie “a secco”, presupune integrarea cultorii in tencuiala si se realizeaza cu o alta gama de pigmenti cromatici.

Cumpara online reproduceri ale tabloului „Cainele in penumbra”, de Francisco Goya
in varianta:

 

Madona Sistina, pictura de Rafael

 

Artist: Raffaello Sanzio da Urbino
Dimensiunile originalului : 265 cm × 196 cm
Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza.
Data: 1513-1514
Curentul artistic: Renastere

“Madona sistina / Madona sixtina” [IT: La Madonna di San Sisto; Sistine Madonna; DE: “Die Sixtinische Madonna”] este o pictura de mari dimensiuni a lui Rafael, conceputa ca piesa de altar pentru manastirea San Sisto din Piacenza. Pictura, ulei pe panza, a fost considerata permanent de la aparitia ei una dintre cele mai mari capodopere ale artei renascentiste si a avut o influenta majora asupra artei iluministe din Germania, fiind cumparata in secolul 18 de un muzeu din Dresda.

Tabloul o reprezinta pe Feciara Maria cu pruncul, alaturi de sf. Barbara si de sf. Sixtus (Sisto, in italiana) intr-un peisaj celest, printre nori. La baza compozitiei sunt desenati doi heruvimi cu priviri amuzate. Opera a fost ultima pe care Rafael a pictat-o nemijlocit. Pictura a fost faimoasa imediat dupa aparitie, in 1514, iar in 1754 a fost cumparata cu un pret care, actualizat, ar depasi astazi recordurile pietei de arta: 110.000 de franci aur. Ulterior, a fost expusa in Dresda pana in al doilea razboi mondial cand a ajuns in posesia Armatei Rosii. Transportata in URSS a fost accidental expusa in Muzeul Puskin si, in cele din urma, a fost retrocedata catre RDG. Astazi este piesa principala a muzeului Gemäldegalerie Alte Meister din Dresda.

Originalul operei „Madona sistina”se afla in Galeria Vechilor Maestri (Gemäldegalerie Alte Meister) a muzeului Staatliche Kunstsammlungen din Castelul din Dresda. Link spre pagina tabloului pe siteul oficial al muzeului.

 

Reproduceri dupa opera – vanzari online:

 

Alis.ro – Vine Ressu, pleaca Iser

De fapt nu pleaca, ci se intoarce acasa la el, nevandut. Pictura lui Iser, „Odalisca”, ulei pe panza, 35.5x27cm, semnat dreapta jos cu negru, evaluata la 35000 de lei, a fost cea mai valoroasa a rundei de licitatii de la ALis din aceasta saptamana (27 martie 2012), dar a ramas nevanduta. Francisc Sirato (1877-1953), „Femeie sezand”, ulei pe carton, 55×45 cm, nesemnat, [1934-1935] a fost tabloul care a obtinut cel mai mare pret, 20.000 de lei. Alte tablouri vandute au fost:

  • Nicolae Enea (1897-1960), „Boi dejugati”, ulei pe panza, 64x103cm, semnat dreapta jos cu brun, 7.000 de lei
  • Adam Baltatu (1899-1979), „Portret de barbat”, ulei pe panza, 40×34.5cm, semnat stanga jos cu rosu, 6000 de lei
  • Viorel Marginean (n.1933), „Iarna timpurie”, ulei pe panza, 50×64.5cm, semnat dreapta jos in monograma cu negru (si pe verso), datat (19)78, 7000 de lei
  • Corneliu Baba (1906-1997), „Portretul colectionarului K.Zambaccian”, carbune pe hartie, 26.5x18cm, semnat stanga jos, 4.300 de lei
  • Rudolf Schweitzer Cumpana (1896-1975), „Vas cu trandafiri”, ulei pe carton, 45×34.5cm, semnat dreapta jos cu ocru, 7000 de lei
  • Constantin Isachie Popescu (1888-1967), „Nud culcat”, ulei pe carton, 51.5x74cm, semnat dreapta jos cu negru, suportul prezinta deteriorari si mici desprinderi de culoare, 7000 de lei
  • Constantin Artachino (1871-1954), „Coltunasi in vas brun”, ulei pe carton, 41x23cm, semnat stanga jos cu negru, 5000 de lei
  • Jean Cheller (1911-1952), „Pe malul raului”, ulei pe carton, 24×34.5cm, semnat stanga jos cu rosu, provine din colectia familiei, 4000 de lei
  • Constantin D.Stahi (1844-1920), „Caise”, ulei pe panza lipita pe carton, 27x38cm, semnat dreapta jos cu ocru, datat si localizat 1874 Iasi, 5000 delei
  • Emilian Lazarescu (1878-1934), „Nud culcat”, ulei pe carton, 49×69.5cm, semnat stanga jos cu negru, 10.000 de lei
  • Alexandru Hentia (1878-1925), „Vas cu flori de camp”, ulei pe panza, 64x35cm, semnat dreapta jos cu negru, 4.000 de lei
  • Nicolae Tincu (1872-1932), „Drum in padure”, ulei pe panza lipita pe carton, 41x54cm, semnat dreapta jos cu rosu, 1.200 de lei
  • „Portret de femeie”, ulei pe panza, 40.5x30cm, nesemnat (autor necunoscut), sf.sec.XIX, 3.000 de lei
  • „Peisaj”, ulei pe panza, 30.5×38.5cm, semnat indescifrbil dreapta jos cu negru, 2000 de lei
  • Nicolae Enea (1897-1960), „Coltunasi”, ulei pe carton, 28.5x37cm, semnat stanga jos cu negru, 4.600 de lei
  • Costin Petrescu (1872-1954), „Portret de barbat in profil”, ulei pe panza, 74x54cm, semnat dreapta jos cu negru, 2.200 de lei
  • Constantin Blendea (1929-2012), „Dialog”, ulei pe panza, 35x38cm, semnat dreapta jos cu ocru, datat (19)76, 2.200 de lei
  • Marian Condruz (n.1952), „Flori pentru mama mea”, ulei pe panza, 40.5×50.5cm, semnat stanga jos cu albastru, [ian.2012], pe verso nota olografa a autorului, 1.500 de lei
  • „Interior”, ulei pe panza, 69x55cm, nesemnat, 4.300 de lei
  • Dem Iordache (1905-1983), „Venetia”, ulei pe panza lipita pe carton, 47.5x60cm, semnat stanga jos cu rosu si negru, 1.800 de lei
  • Pan(dele) Ioanid (1878-1956), „Hora”, ulei pe carton, 44×70.5cm, semnat dreapta jos cu negru, 1600 de lei

In licitatia viitoare la Alis, care va avea loc pe 10 aprilie, vedetele licitatiei sunt:

Camil Ressu (1880-1962), „Odihna modelului”, ulei pe carton, 64.5×40.5cm, semnat stanga jos, 100.000 de lei

alaturi de alte importante picturi provenite din colectia Constantin M., cu semnaturi precum Baba, Luchian, Bancila, Piliuta, Schweitzer-Cumpana au evaluari de la cateva zeci de mii de RON la 115.000. Alaturi de lucrarile din acesta colcetie, in sectiunea principala a licitatiei se remarca un Luchian floral estimat la 140.000 RON si un peisaj de Palladz evaluat la 300.000.

“Tigru intr-o furtuna tropicala”, pictura de Rousseau Vamesul

Artist: Henri Rousseau

Dimensiunile originalului : 129.8 x 161.9 cm
Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza

Data: 1891
Curentul artistic: Arta naiva / Primitivism

 

“Tigrul intr-o furtuna tropicala” / “Surprins!” [FR: Tigre dans une tempête tropicale / surpris!, EN: Tiger in a Tropical Storm / Surprised!], 1891, este prima dintre picturile cu tema junglei realizate de Henri Rousseau le Douanier. Artistul, cu stilul sau catalogat in epoca drept “infantil” a avut o mare influenta asupra unor pictori precum Picasso si Matisse, prefigurand stiluri importante din pictura moderna si post-moderna, incluzand fauvismul si arta naiva. “Surprins!” a fost probabil cea mai controversata pictura a sa, atat datorita sursei de inspiratie (pictorul creandu-si un trecut fabulatoriu in care explorase junglele din Mexic, unde vazuse tigri (sic!)), cat si prin excluderea panzei din salonul oficial pe motiv ca este prea violenta (desi prada pe care o ataca tigrul nu este desenata in tablou pictorul spunea ca tigrul ataca unul sau mai multi exploratori).


Originalul operei “Tigru intr-o furtuna tropicala”se afla in Galeria Nationala de Arta din Londra, camera 45. Link spre pagina oficiala a picturii pe siteul National Gallery London.

Reproduceri dupa tablou – vanzari online:

 

„Femeia cu umbrela de soare” de Claude Monet

Artist: Claude Oscar Monet (1840 – 1926)
Dimensiunile originalului : 100 x 81 cm (cu rama: 119.4 x 99.7 cm)
Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza.
Data: 1875
Curentul artistic: Impresionism

“Promenada” / “Femeia cu umbrela de soare”, este un tablou semnat de Claude Monet in 1875. Pictura este considerata una dintre cele mai frumoase opere impresioniste pentru modul in care este surprinsa lumina unei amiezi de vara si efectul acesteia asupra personajelor si peisajului. Tabloul o reprezinta pe sotia pictorului si pe copilul lor, iesiti la plimbare in timpul unei vacante la Argentueil. Cel mai interesant este unghiul racursi care acorda o mai mare importanta subiectului, dar tabloul ramane predominant un peisaj. Se remarca si armonia contrastanta de culori reci si calde, construita pe axa cromatica indygo cyan – galben.
Exista mai multe variante ale temei femeii cu umbrela, si chiar tabloul din 1875 a purtat mai multe nume, de la francezul “Promenade” la titlul american “Woman with a Parasol – Madame Monet and Her Son” sub care este expus astazi.


Originalul operei „Femeia cu umbrela de soare”se afla in Galeria Nationala de Arta din Washington (National Gallery of Art), in aripa vestica a parterului, in sectiunea 85. Link spre pagina oficiala a tabloului pe siteul NGA. El provine din colectia sotilor Paul Mellon, fiind o donatie facuta in 1986.

Reproduceri dupa tablou – vanzari online:

 

Femeia cu palarie / Cap de femeie, pictura de Modigliani

 

Modigliani – Portrait of a woman with hat / Portrait of Jeanne Hebuterne in a large hat

Artist: Amadeo Modigliani
Dimensiunile originalului : informatia nu este disponibila
Tehnica originalului: pictura in ulei pe panza

Data: informatia nu este disponibila
Curentul artistic: Expresionism

 

“Femeia cu palarie” / “Cap de femeie” / “Portretul Jeannei Hebuterne cu o palarie larga”, este o pictura reprezentativa pentru stilul lui Amadeo Modigliani. Portretul o reprezinta pe Jeanne Hébuterne‎ care i-a servit drept model pentru mai multe opere, inclusiv pentru una dintre putine sculpturi ale pictorului italian. Opera are mai multe variante. Aceasta versiune, cu fundal in culori calde si semnatura sus, este considerata versiunea nr. 2.

Originalul operei „Femeia cu palarie / Cap de femeie”se afla intr-o colectie privata.

Reproduceri dupa tablou – vanzari on line:

„Natura moarta cu cortina”, de Paul Cezanne


Titlu: Natura moarta cu cortina

Artist: Paul Cezanne

Titlul originalului: Nature morte avec rideau et pichet fleur
Dimensiunile originalului : 55×74.5 cm
Tehnica  originalului: ulei pe panza

Data: circa 1895
Curentul artistic: Postimpresionism

 

“Natura moarta cu cortina” [fr: Nature morte avec rideau et pichet fleuri, en: Still Life with Curtain / Still Life with Curtain and Flowered Pitcher], 1895, este una dintre cele mai apreciate picturi de gen a lui Cezanne. Criticii de arta remarca faptul ca Cezanne nu este deloc interesat (dupa cum era traditia naturilor moarte impusa de pictorii olandezi) de textura obiectelor, ci de geometricitatea lor. Alaturi de alte opere ale lui Paul Cezanne, acest tablou prefigureaza cubismul din deceniile ulterioare.

Originalul operei „Natura moarta cu cortina si ulcior inflorat”se afla in Muzeul Hermitage din St. Petersburg, Rusia. Link spre pagina oficiala a picturii pe siteul Muzeului Hermitage.