Licitatia de pe 31 mai la Casa Capsa are in prim plan lucrari de Stoenescu, Mutzner, Gropeanu si Matiss

Prezentam comunicatul de presa emis de casa organizatoare a licitatiei:

Joi, 31 mai 2012, de la ora 19.00, la Casa Capsa din Bucuresti, are loc Licitatia nr. 10, organizata de Galeria de Arta si Casa de Licitatii Ara Art Collection.

Printre cele 70 de lucrari aflate in licitatie, se regasesc titluri binecunoscute publicului pasionat de arta. “Panselutele” lui Eustatiu Stoenescu, “Gradina Zen” de Samuel Mutzner si “Margine de sat” de Artur Verona sunt doar trei dintre tablourile care pot fi admirate, pana pe 31 mai, la Casa Capsa.

Alegerea locatiei nu este intamplatoare. Casa Capsa, prin rafinamentul si prestanta dobandite in cursul unui secol si jumatate de existenta, a devenit una din institutiile de notorietate in domeniul sau de activitate, dar si spatiul in care arta isi intalneste pasionatii. Pentru ca printre lucrarile expuse la Casa Capsa se afla si cateva opere semnate de Samuel Mutzner, mentionam ca, in anii ’20, Casa Capșa obisnuia sa-i incredinteze pictorului realizarea grafica a meniurilor. Asadar, putem spune ca, pentru cateva zile, Mutzner se intoarce in spatiul pe care l-a vizitat adeseori in timpul vietii.

Expozitia cuprinde si lucrari semnate de Corneliu Baba, pictor roman, cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar si pentru alte tipuri de tablouri si ilustratii de carti. Intre șaptezeci si optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensiva de tablouri de Arlechini si Regi Nebuni, una dintre aceste lucrari regasindu-se si in expozitia Galeriei de Arta si Casei de Licitatii Ara Art Collection, de la Casa Capsa.

Printre cele mai valoroase lucrari expuse la Casa Capsa se regaseste opera “Sat francez”, semnata de Nicolae Gropeanu. Artistul este recunoscut pentru scene orientale si parcurile franceze recreate in pastel si ulei pe carton sau panza in stil impresionist. Gropeanu a trait si lucrat mare parte din viata in Paris, calatorind destul de mult in locurile care i-au inspirat lucrarile orientale.

Expozitia poate fi vizitata in perioada 29 – 31 mai, la Casa Capsa – “Sala de Marmura” (intrarea din Calea Victoriei), intre orele 11.00 si 19.00.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.