Albume de arta despre Leonardo Da Vinci (in limba romana)

Albumul „Leonardo – Viata de artist”, Editura RAO Vezi detalii si, eventual, cumpara:

Leonardo da Vinci este probabil artistul cel mai studiat din toate timpurile. Preocupările lui variate nu numai în domeniul picturii (unde a realizat capodopere precum Gioconda şi Cina cea de Taină), dar şi în cel al ingineriei, al zborului şi al apelor, al muzicii, al teatrului, al tehnicii militare, al anatomiei şi al botanicii au atras atenţia oamenilor de ştiinţă şi a pasionaţilor de orice disciplină. Experienţe complexe au făcut ca în viaţa lui Leonardo să se ascundă o adevărată comoară de informaţii necunoscute şi de noi puncte de vedere sub care ni se prezintă epoca în care el şi-a conceput opera: Renaşterea italiană care a purtat Europa de la Evul Mediu la modernitate. Albumul Leonardo Viata de artist (RAO)

 Ovidiu Drimba – Leonardo da Vinci, Titan al Renasterii, Editura Saeculum IO Vezi detalii si, eventual, cumpara: Leonardo Da Vinci, titan al renasterii – Ovidiu Drimba

Ovidiu Drimba (2 septembrie 1919[1], Margine[2]) este un istoric literar român, profesor universitar la București[2]. Activitatea sa cuprinde lucrări dedicate istoriei culturii („Istoria culturii și civilizației“, „Pagini despre cultura europeană“, „Studii și eseuri de literatură universală“). A fost unul dintre asistenții filozofului și poetului Lucian Blaga de la catedra de filozofia culturii de la Universitatea din Cluj. Profesorul Ovidiu Drimba a petrecut în Italia peste zece ani, ca lector și șef al Catedrei de limba și literatura română modernă de la Universitatea din Torino și apoi la Universitatea Catolică din Milano. Leonardo Da Vinci, titan al renasterii – Ovidiu Drimba

Paul Valery – Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci Vezi detalii si cumpara:

„Valéry nu e un autor care «devine», ci care «este», alternanţa şi schimbările de accent în cadrul operei sale ajung să fie percepute abia prin raportarea la tendinţele diverse şi momentele succesive de cultură la care a participat. În încercarea timpurie închinată lui Leonardo, Valéry tratează nu un portret, ci o metodă, şi nu o metodă personală, ci una generală, o cale de acces către acel «loc central din care întreprinderile ştiinţei şi ale artei să fie la fel de posibile». Exegeza lui e teoretizantă, tipizantă, nu individualizantă.“ (Mircea Martin) Introducere la metoda lui Leonardo da Vinci – Paul Valery

 Shana Priwer – 101 lucruri inedite despre Da Vinci

Descoperiti adevarata poveste din spatele celei mai reprezentative personalitati renascentiste! Stim cu totii ca Leonardo Da Vinci a pictat Mona Lisa, ca a facut schita aceea faimoasa cu barbatul in interiorul cercului si ca a avut ceva de-a face si cu mediatizatul cod al lui Da Vinci. Dar cum ramane cu omul din spatele mitului? 101 lucruri inedite despre Da Vinci propune o perspectiva originala, amuzanta asupra geniului, urmarindu-l de la originile sale absolut umile, de copil din flori, pana in ultimii ani de viata, cand a fost prieten la catarama cu clericii, ducii si regii. Plina de elemente neprevazute, aceasta carte va poarta dincolo de legendele care l-au inconjurat si de omagiile care i s-au adus, dovedind ca, atunci cand vine vorba despre Leonardo da Vinci, realitatea chiar este mai stranie decat fictiunea! Parcurgand cartea, veti intelege cum si de ce: • Armata italiana a facut arme din bronzul destinat initial pentru una dintre sculpturile lui Leonardo. • Calugarii catolici au intrat intr-o disputa legala cu Leonardo cu privire la tabloul Fecioara intre stanci. • Impreuna cu Machiavelli, Leonardo a conceput un plan cartografic pentru devierea cursului raului Arno. • Evolutia psihosexuala a lui Da Vinci a devenit obiect de studiu pentru Sigmund Freud. 101 lucruri inedite despre Da Vinci – Shana Priwer

Michael White – Leonardo da Vinci, biografia unui geniu Vezi pretul si cumpara

Volumul, semnat de reputatul scriitor britanic Michael White, se opreste asupra unor aspecte mai putin cunoscute din viata lui Leonardo, cum ar fi copilaria nefericita, ucenicia in atelierul lui Verrocchio din Florenta, homosexualitatea asumata ori relatia cu importanti mecena ai epocii (Lorenzo Magnificul, Lodovico Sforza, Cesare Borgia), precum si rivalitatea cu Michelangelo.Leonardo da Vinci, biografia unui geniu – Michael White (detalii si pret)

 Carlo Pedretti – Da Vinci. Arta si stiinta universului Vezi detalii si cumpara

Roxana Melnicu – Io, Lionardo, Legendele omului din Vinci Vezi detalii si cumpara

 

Leonardo_self

Leonardo da Vinci (opera si referinte)


Leonardo_selfPictorul Leonardo da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia – d. 2 mai 1519 [stil vechi], Cloux/Amboise, Franța) este cel mai important pictor renascentist. Meritele sale cele mai importante sunt legate de consacrarea regulilor de perspectiva si impunerea clar-obscurului ca trepte esentiale in dezvoltarea unui stil pictural verist, conform realitatii. A avut, deasemenea, preocupari in domeniul ingineriei si arhitecturii, desenele sale si schemele din caietele criptate pe care le folosea pentru notite fiind o permanenta sursa de inspiratie pentru artisti si oameni de stiinta.
Pentru referinte artistice si biografie vezi: Blogul de arta, wikipedia, Giorgio Vasari (text in limba engleza).
Pentru opere vezi sectiunea speciala a siteului Graficante dedicata vechilor maestri (ARTICOLE RELEVANTE):

 

 

Puteti comanda on-line reproduceri dupa operele lui Leonardo da Vinci

„Madona intre stanci” de Leonardo da Vinci, versiunea din Londra

Artist: Léonardo di Ser Piero da Vinci (Léonard de Vinci)

Titlul originalului: „Vergine delle Rocce@

Tehnica originalului:  ulei pe lemn

Dimensiunile originalului : 189.5 cm × 120 cm
Data: intre 1506 si 1508
Curentul artistic: Renastere

 

Exista doua versiuni aproape identice ale acestei picturi a lui Leonardo da Vinci, diferentele dintre ele fiind de amanunt si de gama cromatica. Prima se afla in Muzeul Louvre din Paris, cea de a doua in National Gallery din Londra. Cea mai veche este versiunea pariziana, datata intre 1483 si 1486, cealalta fiind cu un deceniu sau doua mai recenta.

“Fecioara intre stanci” [en: Virgin of the Rocks / Madonna of the Rocks; it: Vergine delle Rocce] a fost pictata de Leonardo in Milano, la comanda Fraternitatii Imaculatei Conceptiuni, pentru capela fraternitatii din biserica San Francesco Maggiore din Milano. Se considera ca initial pictura era partea centrala a unui triptic ce avea pe panourile laterale doi ingeri care cantau la instrumente muzicale, cele doua picturi fiind, de asemenea, in muzeul londonez National Art Gallery. Pictura propriuzisa a fost vanduta de biserica milaneza la sfarsitul secolului 18 si a fost cumparata de un pictor scotian care a adus-o in Marea Britanie. Dupa ce a trecut prin mai multe colectii, a fost cumparata de NG in 1880.
Existenta celor doua versiuni este legata, considera istoricii de arta, de faptul ca Leonardo a daruit primul exemplar al operei regelui Frantei. S-a creat astfel nevoia unei a doua versiuni pentru a o inlocui pe prima in capela din San Francesco Maggiore. Cea de a doua versiune (despre care nu se stie cu certitudine daca este lucrata complet de Leonardo sau acesta a avut doar interventii finale asupra unei picturi realizate de pictorii din atelierul sau) are insemnele sanctitatii mai prezente (nimbul sanctitatii), conducand spre ipoteza ca prima versiune nu a fost intrutotul apreciata de calugarii comanditari, fapt ce i-a permis lui Leonardo sa o doneze si sa o refaca. O alta versiune sustine ca opera nu a fost platita conform contractului, iar da Vinci a cerut medierea regelui Frantei, Lodovic al XII-lea. Acesta a intermediat conflictul si a primit prima versiune a lucrarii. Dupa rezolvarea conflictului, Leonardo a realizat cea de a doua versiune, mult mai canonica.
In centrul compozitiei este Fecioara Maria alaturi de Iisus copil, insotiti de Sf. Ioan Botezatorul si de ingerul Uriel. Tabloul abunda in simboluri religioase (apa din fundal ca simbol al botezului, plantele sunt alese pentru semnificatia lor simbolica etc.), ceea ce a permis foarte multe comentarii si interpretari, inclusiv cele din cartea “Codul lui DaVinci”.
Importanta tabloului este data de amplasarea subiectului in natura, aceasta nemaifiind practicata de la proto-renascentisti. Pictura lui Leonardo, desi nu cuprinde un peisaj propriuzis ci unul alegoric, aduce in plus fata de epocile anterioare legile perspectivei si acel sfumato, clar-obscur, care este conform cu legile opticii si confera veridicitate compozitiei. Pictura, desi nu foarte complexa compozitional, este una de mari dimensiuni.

Originalul operei „Fecioara intre stanci” / The Virgin of the Rocks, Panels from the S. Francesco Altarpiece, Milan se afla in National Gallery Londra, camera 57, “Pictura florentina” Link spre pagina oficiala a picturii pe siteul NG. Pe aceeasi pagina gasiti si linkuri spre tablourile cu ingeri muzicali care acompaniau pictura in versiunea originala.

Reproduceri dupa tablou – vanzari online:

 

„Cina cea de taina”, de Leonardo da Vinci

 


Artist: Leonardo da Vinci
Curent: Renascentism
Data: 1494 – 1497
Dimensiunile originalului: 460 x 880 cm
Tehnica originalului: tempera si ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos

„Cina cea de Taină” (în italiană „Il Cenacolo” sau „La Ultima Cena”, engl. „Last Supper”) este o pictură murală a lui Leonardo da Vinci si este una din cele mai celebre din istoria universală a artelor.

Pictura reprezintă scena biblică a Ultimei Cine a lui Iisus Hristos, așa cum este descrisă în Evanghelia după Ioan (13:21), redând reacțiile diferite ale Apostolilor săi, după ce Isus anunțase că unul dintre discipolii săi îl va trăda.

Originalul picturii „Cina cea de Taină” se găseste în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. Există două copii în mărime naturală a Cinei lui Leonardo: una la Biserica Minorită din Viena, alta în muzeul mănăstirii din Tongerlo (Belgia). Originalul din Milano a fost afectat de degradarea vopselurilor folosite de da Vinci, o combinatie nu tocmai durabila, si de evenimente istorice majore (bombardamentele din al doilea razboi mondial). O restaurare ampla a avut loc in anii ’80-90, eliminandu-se totodata urmele restaurarilor precedente. Pe langa versiunea restaurata (vezi foto jos) exista si reconstituiri prin alta tehnica ale picturii originale (pictura in ulei, tempera, grafica digitala), care isi propun sa prezinte opera asa cum arata ea la data realizarii (v. foto sus). In materie de reproduceri, prin „versiune retusata” se va intelege „reconstituita” (cf foto sus), iar „neretusata” versiunea restaurata, ce poate fi vazuta azi in Santa Maria delle Grazie.


Reproduceri dupa tablou – vanzari online

 

Gioconda de Leonardo DaVinci

 

Artist : Léonardo di Ser Piero da Vinci (Léonard de Vinci)
Data : intre 1506 si 1509
Dimensiunile originalului : 53 cm x 77 cm
Materialele originalului: pictura in ulei pe lemn.

Gioconda (La Gioconda, in traditie italiana, sau Mona Lisa, cum e cunoscuta in Franta, Anglia si Statele Unite) este o opera de arta iconica, cea mai cunoscuta pictura din lume si reprezentativa pentru toata arta clasica si moderna.

Pictura a fost realizata in Florenta si a fost adusa de autor in Franta, unde a fost cumparata de regele Francisc I, in jurul anului 1500. Opera a facut parte din colectia regala pana la crearea Muzeului Louvre, fiind una din piesele de fundament ale celui mai important muzeu de arta parizian. Pentru o prezentare extinsa, vezi pagina de pe siteul informativ al muzeului Louvre. Alte informatii: Mona Lisa in Top 100 All Time Art.

Originalul operei „Monavisa / La Joconda” se afla in Muzeul Louvre din Paris, sala Salvator Rosa, aripa Denon, primul etaj, sectiunea 13.

Reproduceri dupa tablou – vanzari online: