LUCHIAN_versiunea_Goldart

300.000 de euro – nou record pentru licitatiile de pictura romaneasca

LUCHIAN_versiunea_Goldart

Pictura lui Stefan Luchian „Doua fete”, ulei pe panza, a fost vanduta la Goldart pe 24 mai 2013 si a stabilit un nou record de pret pentru pictura romaneasca in licitatiile din tara, la 300.000 de euro. Vechiul record data din decembrie 2011 si fusese stabilit de opera de patrimoniu a lui Nicolae Tonitza „In iatac”, care fusese adjudecata cu 290.000 de euro. Dealtfel, in cursul lui 2011 recordul pietei interne fusese batut de trei ori (doua dintre picturi fiind semnate de Nicolae Grigorescu, cea de a treia de Tonitza), pragul maxim fiind ridicat de la 230.000 la aproape 300.000 de euro. Vezi mai jos top 10 al celor mai scumpe picturi romanesti si update-urile acestui clasament in perioada 2011-2013.

De notat ca opere ale pictorilor romani s-au vandut in strainatate mult peste aceste cote, recordmen absolut fiind Victor Brauner, cu un varf de aproape un milion de dolari, si Reuven Rubin.

Licitatia de vara a schimbat clasamente, dar n-a afectat recordul

Licitatia de Vara, desfasurata pe 15 iunie la Marriott, a stabilit un nou record in capitalizarea unei licitatii de arta, 1.600.000 euro, dar n-a doborat recordul celui mai bine vandut tablou romanesc. Doua lucrari de Grigorescu s-au apropiat destul de mult, dar nu cat sa afecteze prima pozitie.

Targul de arta a fost unul foarte amplu, cu 123 scoase la licitatie, fata de 20-40 cat reprezinta in mod normal volumul unei licitatii. Dintre acestea, doar trei au fost sculpturi, restul fiind uleiuri, guase, acuarele, penite, pastel. Rata de adjudecare a fost 95%.

Vedeta licitatiei a fost tabloul de patrimoniu „Tarancuta cu fuior pe cale”, vandut cu 250.000 euro. Autor: Nicolae Grigorescu. Acelasi autor a avut si lucrarea cu numarul doi ca pret, „Nimfa dormind”, adjudecata la 220.000 euro. Un al treilea tablou al sau, un portret de tarancuta in maniera academista, a trecut cu putin de 20.000 de euro. Un alt tablou/vedeta al serii a fost opera lui Nicolae Tonitza „Pe veranda”, inclusa de asemenea in patrimoniu, si care a fost vanduta la 155.00 euro.

In cadrul licitatiei au fost stabilite noi recorduri de autor pentru cinci pictori:

  1. Constantin Artachino, „Turcoaice pe malul Dunării”, 40.000 €
  2. Nicolae Dărăscu, „Chioggia”, 57.500 €
  3. Nicolae Furduescu, „Bal mascat”, 4.000 €
  4. Constantin Piliuţă, „Balerine”, 15.500 €
  5. Nicolae Tonitza, „Pe verandă”, 155.000 €

Puteti consulta sumarul complet al licitatiei pe siteul casei organizatoare, Artmark. Pentru noua configuratie a topului celor mai bine vandute tablouri romanesti, vezi update-ul de pe acest site.

grigorescu-artmark

Cele mai bine vandute tablouri romanesti (update)

UPDATE 12.05.2013

  1. Stefan Luchian, „Doua fete” – 3000.000 de euro
  2. Nicolae Tonitza, „In iatac” – 290.000 euro
  3. Nicolae Grigorescu, „Fata cu margele rosii / Tarancuta odihnindu-se” – 270.000 euro
  4. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta cu fuior pe cale” – 250.000 euro
  5. Nicolae Grigorescu, „Ciobanas pe Valea Doftanei” – 250.000 euro
  6. Nicolae Grigorescu, „Carciuma la Rucar” – 230.000 euro
  7. Nicolae Grigorescu, „Nimfa dormind” – 220.000 euro
  8. Nicolae Grigorescu, „Intoarcerea de la targ”, 210.000 euro
  9. Nicolae Grigorescu, „La marginea padurii” – 200.000 euro
  10. Nicolae Grigorescu, „Ciobanas cu turma de oi” – 195.000 euro

UPDATE 05.04.2012

  1. Nicolae Tonitza, „In iatac” – 290.000 euro
  2. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta odihnindu-se” – 270.000 euro
  3. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta cu fuior pe cale” – 250.000 euro
  4. Nicolae Grigorescu, „Ciobanas pe Valea Doftanei” – 250.000 euro
  5. Nicolae Grigorescu, „Carciuma la Rucar” – 230.000 euro
  6. Nicolae Grigorescu, „Nimfa dormind” – 220.000 euro
  7. Nicolae Grigorescu, „Intoarcerea de la targ”, 210.000 euro
  8. Nicolae Grigorescu, „La marginea padurii” – 200.000 euro
  9. Nicolae Grigorescu, „Pastorita” – 175.000 euro

Infra: versiunile anterioare ale topului:

Pe piata de arta din Romania pare sa nu existe criza economica. Astfel, periodic, se stabilesc noi recorduri absolute sau contextuale in valoarea efectiva a operelor de arta vandute la licitatie. Astfel, licitatia Artmark de saptamana trecuta a adus, pentru lucrarea „Ulcica cu flori de camp” de Ion Andreescu, recordul de „cel mai scump centimetru patrat de pictura”, dupa ce a fost cumparata cu 175.000 de euro. In termeni absoluti, pretul claseaza lucrarea in top 10 cele mai bine vandute picturi romanesti.

Clasamentul este dominat de Nicolae Grigorescu, cu patru lucrari in top 10, urmat de Luchian. Iata top 10 picturi romanesti:

UPDATE 15.06.2011

  1. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta odihnindu-se” – 270.000 euro
  2. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta cu fuior pe cale” – 250.000 euro
  3. Nicolae Grigorescu, „Carciuma la Rucar” – 230.000 euro
  4. Nicolae Grigorescu, „Nimfa dormind” – 220.000 euro
  5. Nicolae Grigorescu, „La marginea padurii” – 200.000 euro
  6. Nicolae Grigorescu, „Pastorita” – 175.000 euro
  7. Camil Ressu, „Aise” – 160.000 euro
  8. Stefan Luchian, „Flori de primavara” – 155.000 euro
  9. Nicolae Grigorescu, „Car cu boi” – 155.000 euro
  10. Nicolae Tonitza, „Pe veranda” – 155.000 euro

Anterior, topul stabilit la inceputul anului 2011 era:

  1. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta odihnindu-se” – 270.000 euro
  2. Nicolae Grigorescu, „Carciuma la Rucar” – 230.000 euro
  3. Nicolae Grigorescu, „La marginea padurii” – 200.000 euro
  4. Nicolae Grigorescu, „Pastorita” – 175.000 euro
  5. Camil Ressu, „Aise” – 160.000 euro
  6. Stefan Luchian, „Flori de primavara” – 155.000 euro
  7. Nicolae Grigorescu, „Car cu boi” – 155.000 euro
  8. Stefan Luchian, „Garoafe” – 140.000 euro
  9. Ion Andreescu, „Ulcica cu flori de camp” – 135.000 euro
  10. Stefan Luchian, „Maci” -132.00 euro

Pe locurile urmatoare se afla “Femei în parc” de Ioan Andreescu şi “Port” de Marcel Iancu, care, cotate ambele la 130.000 de euro, imparteau locul 10 in top inaintea licitatiei „Vechi maestri ai picturii romanesti (secolele 18-19)”, organizata de Artmark. La aceeasi licitatie, pe langa lucrarea lui Andreescu, au mai fost vandute cu preturi importante opere ca “Vatră la Rucăr” de Nicolae Grigorescu, la 95.000 de euro, si “Ţărăncuţă” de Ştefan Luchian, la 75.000 de euro.