Artmark. Licitatia de Impresionism si Postimpresionism

Rezultatele licitatiei de Impresionism si Postimpresionism (comunicat Artmark)

Licitatia de Impresionism si Postimpresionism a avut rezultate excelente, foarte aproape de milionul de euro, in conditiile in care suma evaluarilor maxime pentru toate loturile licitate era de 1,2 milioane de euro. Concentrand operele de arta licitate intr-o singura licitatie pe luna, oferind un sumar de peste 150 de loturi (in conditiile in care alte licitatii propun un numar de doua ori mai mic) si concentrandu-se pe arta de patrimoniu, cea mai sigura financiar, licitatia de la Artmark a reusit din nou sa fluidizeze piata de arta intr-un moment in care se parea ca se apropie un blocaj. Comunicatul Artmark valorizeaza realizarile licitatiei si prezinta principalele loturi ale urmatoarei licitatii, Romania Regala (editia a II-a). Extrase:

Cu o rata de adjudecare de 92,41% + 1 lot surpriza (loja „Regina Elisabeta”), licitatia a inregistrat vanzari totale de aproximativ 1 milion de euro. Vedeta licitatiei, capodopera „Nud cu spatele” de Nicolae Tonitza, a fost achizitionata pentru suma de 140.000 de euro, fiind
secondata de un alt Tonitza, „Fetita in alb” (67.500 de euro) si de fermecatoarea „Ciobanita” a lui Nicolae Grigorescu (60.000 de euro).

Licitatia a avut parte si de un lot surpriza, o loja la Ateneu timp de un an, netrecut, evident, in catalogul licitatiei care, altfel, a cuprins exclusiv obiecte de arta:

Unul dintre momentele inedite ale serii a fost „adjudecarea” la 1.300 de euro a unei loje cu patru locuri în sala de concerte a Ateneului, un abonament complet pentru stagiunea octombrie 2012 – iunie 2013 a Filarmonicii.

Acelasi comunicat prezinta pe larg si licitatia Romania Regala, urmatoarul eveniment din calendarul Artmark:

La doar o săptămână după acest succes, pe 4 octombrie, Artmark organizează al doilea eveniment grandios al toamnei: Licitaţia România Regală. 140 de loturi selecţionate din cei 80 de ani ai fascinantei monarhii româneşti vor fi atracţiile uneia dintre cele mai mediatizate licitaţii. […]

Începând de joi, 27 septembrie, obiectele selecţionate pot fi admirate la sediul Artmark din Palatul Cesianu – Racoviţă, iar pe data de 4 octombrie, expoziţia va putea fi vizată la J.W. Marriott Grand Hotel, locul de desfăşurare al licitaţiei.

Adrian Ghenie revine intr-o licitatie la Phillips de Pury + Rezultatul vanzarii

„Untitled” (2008), de Adrian Ghenie, ulei acrilic si colaj pe hartie, este lucrarea autorului clujean prezenta in selectia de la Phillips de Pury. Opera, 50.2 x 69.9 cm, provine din colectia Fundatiei Plan B din Cluj si are o evaluare de 4-6.000 de dolari. In catalogul lucitatiei Phillips, ea are numarul de ordine 136 (lot 136). Licitatia din care face parte se numeste „Sub influenta” si este programata pe 20 septembrie 2012 la sediul din 450 Park Avenue New York.

Phillips de Pury este cea mai mare casa de licitatii internationale specializata pe arta contemporana. In ultimii ani, mai multi artisti romani au fost vanduti in licitatiile de la aceasta casa, cele mai importante lucrari fiind cele semnate de Mircea Cantor si Adrian Ghenie. Ghenie a mai fost licitat cu succes in acest an in Franta, la Tajan, cu o pictura de aproape 60.000 de dolari, precum si la Sotheby’s.

UPDATE: Casa organizatoare a licitatiei, Phillips de Pury, a anuntat ca opera a fost vanduta cu pretul de deschidere, 3.750 de euro.

tonitza_roz

Tonitza, favoritul absolut de Ziua Copilului

Licitatia Speciala de Ziua Copilulu, desfasurata la Artmark pe 29 mai 2012, a avut un grad de adjudecare bun, de peste 80%, si o foarte usoara crestere fata de licitatia similara de anul trecut (cand gradul de adjudecare fusese aproape de 100%). Conform comunicatului Casei de Licitatii Artmark (singura care publica aceste informatii), sumarul licitatiilor a fost:

Totalul vânzărilor: 222.300 €
Rata de adjudecare: 83 %
Numărul de loturi oferite: 75
Loturi adjudecate: 62

Cele mai ridicate valori atinse:

  1. Nicolae Tonitza, „Copil în rose”, 75.000 €
  2. Camil Ressu, „Borcanul cu smântână (Smaranda)”, 20.000 €

Si anul trecut, in licitatia similara, tot o lucrare de Tonitza a fost cea mai bine vanduta, „Fiul padurarului”, adjudecata cu 115.000 de euro.

De remarcat o lucrare de Nicolae Grigorescu, „Baiat din Vitre”, evaluata la 45-75.000 de euro, al doilea cel mai important lot al licitatiei, care a ramas neadjudecata. Rezultatele complete ale licitatiei sunt disponibile permanent pe siteul Artmark LINK.

Urmatoarea licitatie la Artmark va avea loc pe 12 iunie. Loturile Licitatiei de Vara nu au fost inca publicate, dar sedintele cu nume de sezon sunt la Artmark cele mai importante, lucru vizibil prin numarul foarte mare de loturi (de regula impartite in mai multe sectiuni) si prin valoarea deosebita a unora dintre acestea.

Totalul vânzărilor: 222.300 €
Rata de adjudecare: 83 %
Numărul de loturi oferite: 75
Loturi adjudecate: 62

Cele mai ridicate valori atinse:

  1. Nicolae Tonitza, „Copil în rose”, 75.000 €
  2. Camil Ressu, „Borcanul cu smântână (Smaranda)”, 20.000 €
luchian_vatra_calugareasca_desen

Comunicat de presa: Licitatia Goldart din 24 mai 2012

Casa de Licitatii Goldart are placerea de a va invita joi, 24 mai, ora 19.00, la cea de a 88-a licitatie de arta plastica si carte, intitulata Simfonie cromnatica. Pornind de la titlul unei creatii nonfigurative prezente la sectiunea pictura, am extins conceptul de simfonie cromatica asupra ansamblului expozitional pentru a sesiza concordanta, armonia plastica ce caracterizeaza lucrarile actualei sesiuni.

Naturile statice semnate de Gheorghe Vanatoru, Jean Cheller, Mina Byck Wepper, Ion Musceleanu, Mihai Cismaru, Zamfir Dumitrescu, Traian Bradean, pentru a nu le aminti decat pe cele mai importante, interioarele, compozitiile cu personaje sau portretele semnate de Stefan Luchian (lucrare din colectia Dona, retrocedata de la Muzeul Colectiilor), Jean Al. Steriadi, Nicolae Darascu, Adam Baltatu, Octav Bancila, Alexandru Tipoia, Theodor Pallady, Constantiun Piliuta, Leonor Fini sau Wanda Sachelarie Vladimirescu ne propun savori estetice deosebite.

Luchian - Vatra manastireasca (desen, studiu), lucrare din colectia Dona

Aceleiasi idei de armonie i se subscriu peisajele numeroase si variate ca forme de expresie, de la cele clasice la cele postmoderne, pe care le vom intalni in lucrarile lui Gheorghe Petrascu, Paul Verona, Samuel Mutzner, Stefan Popescu, Nicolae Vermont, Aurel Baesu, Rudolf Schweitzer Cumpana, Ion Pacea sau Otto Briese.

Licitatia e intregita de o interesanta oferta de manuscrise, fotografii si albume de arta.