Inovator fara ostentatie, Albert Tiberiu Sofian e un teluric in a carui creatie rudimentele post-expresioniste se topesc intr-o invaluitoare arta fantasy, remarcabil sustinuta de noutatea materialelor si a tehnicii. Ceea ce la o repede ochire poate fi vazuta ca pictura de mare intindere este, in fapt, desen. Albert deseneaza cu bitum pe pânza si intervine, acolo unde inspiratia ii cere s-o faca, imperios, cu laviuri colorate, intr-un surprinzator efect de sticla aburita care filtreaza lumina si aglutineaza siroaie sau picaturi de fluide vitale, precum sângele ori seva.

„Bad Art Fantasy“ e o meditatie asupra seductiei pe care raul o exercita in jurul nostru, in noi si impotriva noastra. O carte deschisa a Raului cu doua fete-viziuni de cosmar si de apocalipsa si viziuni ale frumusetii tremendum, care stie sa disimuleze demonicul in perfectiunea artificiala. Dupa binecunoscutul dicton ca Iadul e pavat cu bune intentii. Materialele si tehnica abordata sunt perfect adecvate discursului ideatic al tânarului artist. Bitumul ca substanta de la Marea Moarta folosita de mii de ani in imbalsamarea corpurilor carora le era sortita calatoria vesnica, invincibilitatea, dar si ca materie prima folosita, tot de mii de ani, ca produs nascator de frumusete in industria cosmetica) naste pe pânza alba (scutec si giulgiu, deopotriva) fiinte din heraldica demonica si insemne ale apocalipsei – cai fantastici, diavoli cu fete strâmbate spasmodic, barbosi cu trup de animal patruped, de tap ispasitor (pâna la urma), asmodei pazitori de templu ori de cristelnita, personaje de ritualuri rastalmacite, intoarse pe dos. Dar si eroi a caror perfectiune corporala e nelinistitoare spre terifiant, fie intorsi cu spatele, ca sa nu li se vada privirea goala si lipsa de expresie a fetei, fie cu figura care e chiar masca imobila ce tine loc de fata, fie prinsi intr-o imagine in care chipul nu are decât barbia inclestata, semn al unei incrâncenari ce transcende umanul. – Cornelia Maria Savu (sursa: revista Cultura)