În teoriile de uz curent, „bunurile cu valoare culturală” sunt asimilate altora cu valoare intrinsecă (aur, pietre preţioase, bijuterii). Toate aceste clase reprezintă bunurile tezaurizabile astfel încât, dintr-un punct de vedere neoliberal şi prin perspectiva băncilor centrale, teoria este valabilă întrucât are utilitate. Totuşi ea nu explică creşterea permanentă a pieţei de artă, în contexte economice pozitive şi în contexte economice negative, „the art bubble”. Într-adevăr, după un recul la începutul crizei economice (sfârşitul lui 2008 şi 2009), indicii globali pentru investiţia în artă au reluat creşterea şi în 2011 au ajuns din nou aproape de recordul din 2007, respectiv aproape 200% (în cifră brută) faţă de 2000, conform raportului anual Artprice. Un alt raport al aceleaşi companii, care ţine cont de astă dată de evoluţiile cursului de schimb şi inflaţie, indică o conservare a valorilor indexului, în intervalul 95-111% din 1990 şi până în 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.