ghenie sotheby

Adrian Ghenie, o semnatura de (aproape) doua milioane de dolari

Adrian Ghenie a făcut pasul de la aproape 300.000 de euro pentru cea mai bine vândută lucrare in licitatii, la aproape două milioane. Propus de casa de licitaţii Sotheby’s din Londra, “The Fake Rothko”, un ulei pe pânză semnat de artistul român şi datat 2010, a fost adjudecat lahttp://focuz.ru

1.426.000 lire sterline, echivalentul a aproape 1,8 milioane de euro. Suma plătită de cumpărătorul lucrării este de patru ori mai mare decât estimările specialiştilor care plasaseră lucrarea într-un interval de 250.000-350.000 de lire. Adrian Ghenie, al cărui parcurs pe piaţa de artă internaţională a început în 2006 la New York, în Galeria „Mihai Nicodim”, pare să fi făcut, totodată, pasul de la categoria “artişti emergenţi” la categoria “artişti consacraţi”. Şi, dacă o vreme s-a crezut că ascensiunea românului – ale cărui lucrări se vindeau cu preţuri de zece sau de o sută de ori mai mari decât ale confraţilor din ţară – ar putea fi efectul doar al unor circumstanţelor favorabile, vânzarea de la Sotheby’s exclude, cel puţin de aici înainte, o astfel de ipoteză. La o investiţie de aproape două milioane de euro deja nu se mai poate vorbi despre un moft al Occidentului faţă de pictorul din Est, ci despre girul valorii pe care un evaluator, un expert, un consilier îl dau sau nu.

ghenie sotheby

musceleanu

Ion Musceleanu – preturi si recorduri in licitatiile de arta

19 lucrări semnate Ion Musceleanu au fost vândute de casele de licitaţii în prima jumătate a acestui an, după ce în 2011 fuseseră tranzacţionate alte 14 tablouri ale artistului. In total au fost vandute prin licitatii, conform TudorArt, aproape 150 de picturi ale acestui maestru. Cea mai bună vânzare de dinainte de 2013 a constituit-o adjudecarea la Artmark, în aprilie 2012, a uleiului „Femeie în interior”, pentru care s-a obţinut 6.000 de euro.Din ianuarie acest an noul record personal este detinut de lucrarea „Odihna” (ulei pe panza lipita pe carton), adjudecat cu 7.000 de euro.

Cu lucrări cumpărate la un preţ mediu pe tablou calculat in 2011 la 2.500 de euro, Ion Musceleanu reprezintă categoria de artişti care asigură lichiditatea comerţului cu artă. Indexul Pieţei româneşti de Artă îl creditează cu un randament mediu anul de peste 30%, cotă îmbunătăţită semnificativ de vânzările de anul trecut şi de un randament anual de 66,7% în 2011.

musceleanu

G.D. Mirea, Micuta japoneza

Pictorul G.D. Mirea – preturi si recorduri in licitatii

Casele de licitații au vândut până acum 20 de lucrări semnate G.D. Mirea (nume complet: George Mirea Demetrescu).  Artist contemporan cu Grigorescu, dar reprezentant al curentului realist, Mirea s-a adjudecat la valori care încep cu 1.000 de euro și doar în cateva cazuri depășesc 5.000. Insa o vânzare din mai 2012, realizata de casa de licitații Artmark a constituit o surpriză absolută: 40.000 de euro pentru tabloul ”Micuța japoneză”.  Uleiul pe pânză, de dimensiuni ușor peste medii, a intrat în licitație cu o estimare de 8.000 – 15.000 de euro. După mai mulți pași de licitare, tabloul a obținut un preț de cinci ori mai mare decât valoarea minimă estimată, în condițiile în care, din caza numărului mic de tranzacții, autorul nici nu benefciază de calculul unei cote și al unui randament de creștere anuală. Ulterior acelei vanzari, alte doua picturi ale lui Mirea Demetrescu au depasit 10.000 de euro. In 2013 cota sa a revenit la valorile din 2011.

G.D. Mirea, Micuta japoneza

G.D. Mirea, Micuta japoneza

 

magdalena

Magdalena Radulescu – cote si randamente de piata

Magdalena Rădulescu [ Magdalena (Madeleine) Radulescu Campigli
(1902 – 1983) ] a prins un top 10 al  artiştilor de secol XX, clasaţi în funcţie de volumul de vânzări înregistrate de casele de licitaţii în 2011. Anul trecut, s-au vândut 24 de tablouri semnate de artistă, 18 picturi în ulei şi 6 lucrări din disciplina grafică-desen. Cel mai bun preţ l-a obţinut uleiul pe pânză „Călăreţi în asfinţit”, propus de Artmark şi adjudecat la 6.000 de euro. Alte două lucrări în ulei, „Prinţesa” şi „Cavalcada”, au fost vândute şi ele cu câte 5.500 euro. O valoare semnificativ apropiată, 4.878 de euro a obţinut şi tabloul „Orient”. Recordul de autor al artistei a fost înregistrat, însă, în 2007 când lucrarea „Toreador” a fost adjudecată la Alis la preţul de 12.307 euro.

Evolutii recente pe piata ale tablourilor Magdalenei Radulescu:

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Top personal Theodor Pallady

1. “Nud cu eşarfă galbenă” (foto), 75.757 euro la Alis în 2007

2. “Natură statică cu crizanteme galbene”, 67.500 de euro la Artmark în 2010

3. “Natură moartă cu narghilea şi gutui”, 65.000 de euro la Artmark în 2011

4. “Natură statică cu mâţişori”, 65.000 de euro la Artmark în 2011

5. “Natură statică cu narghilea”, 60.000 de euro la Artmark în 2010

6. “Natură moartă”, 58.823 de euro la Alis în 2007

7. “…în rochie vernil pe fotoliu roşu”, 58.125 de euro la Goldart în 2009

8. “Natură moartă cu narghilea”, 57.500 de euro la Artmark în 2010

9. “Natură statică cu trandafiri şi mere”, 52.500 de euro la Artmark în 2010

10. “Dormind”, 52.273 de euro la Alis in 2012