FRIEZE4

Art Safari – primul eveniment cu adevarat important pentru arta plastica romaneasca

03_RoinFOLIO Research Group

In prezenta ministrului culturii, Hunor Kelemen, si in absenta primarului Bucurestiului, Sorin Oprescu, a fost astazi lansat oficial, printr-o conferinta de presa, cel mai ambitios proiect public-privat din domeniul artelor plastice in Romania. Art Safari va fi un targ de arta anual, a carui prima editie este programata pentru 22-25 mai a.c. in piata festivalului Enescu. Un targ insa care va fi dublat de o ampla participare a muzeelor de arta din tara. La o prima vedere, aspecte ridicate de caracterul (prea) institutional sau (prea) comercial al unora sau altora dintre initiatori ar putea crea confuzie. Pentru a o preintampina, organizatorii au prevazut doua pavilioane interconectate, dar distincte, unul muzeal si unul comercial, reusindu-se astfel realizarea unui concept agregat care sa aiba suficienta forta.

Diana Dochia, reprezentantul galeriilor de arta contemporana, a condus conferinta de presa si a anuntat un cumul de evenimente care vor preceda sau se vor suprapune cu Art Safari pentru a maximiza impactul cultural, pentru a eficientiza comunicarea si bugetele publicitare si pentru ca, finalmente, interesul bucurestenilor sa fie suscitat si apoi exploatat la maximum. Astfel, in cadrul proiectului au fost atrase si concepte mai vechi, precum Noaptea Muzeelor, Noaptea Alba a Galeriilor si Bienala, intre 15 si 25 mai calendarul manifestarilor fiind unul plin si ofertant.

De notat ca la Art Safari si-au anuntat deja prezenta nu numai comercianti de arta si muzee din tara, dar si galerii din strainatate.

Radu Belcin, Find me Where I m Hiding, 2011, by courtesy of Năsui Collection&Gallery

Angoase şi concilieri. Radu Belcin şi expoziţiile cu lucrările deja vândute

Martie 2014.http://reteks.ru

Radu Belcin expune în această periodă la Copenhaga. „Unfulfilled hopes” este titlul solo show-ului susţinut la  Oxholm Gallery, alături de Năsui Collection&Gallery. Despre expoziţia anterioară, desfăşurată la Berlin, în urmă cu două luni, organizatorii spun că, la deschidere, jumătate din lucrări erau deja cumpărate de către colecţionarii prezenţi, cu o seară înainte, la vernisajul privat. Cu acest detaliu şi cu un bilanţ al lucrărilor expuse la Martin Mertens vândute aproape în totalitate, prezenţa internaţională a artistului român este considerată de galeria care îl reprezintă, Năsui Collection&Gallery, drept un succes. Potrivit acesteia, artistul are deja un nucleu de colecţionari pe piaţa internaţională, iar lucrările sale se înscriu  într-un interval de preţ,  de 10.000-15.000 de euro.

Discursul din lucrările lui Belcin este despre angoasa individui şi despre concilierea cu sine prin sondări ale subconştientului. Personajele sunt expuse unei replicări depersonalizante, au feţele întoarse, acoperite, sau pur şi simplu lipsesc din compoziţie. Sunt înconjurate de spaţii dark, depopulate sau populate cu umbre vagi. Gesturile aparţin unui scenariu dramatic, hiperbolizant, construit în jurul temei autoidentificării individului. Toate aceste elemente plasează compoziţiile intenţional figurative într-un suprarealism cu puternice accente neoromantice.

Mai mult despre acest subiect în Ecuaţii la persoana întâi. Flavia Pitiş şi Radu Belcin: discurs despre crizele identitare

 

 

Flavia Pitis, Depth of Happiness, 2012, by courtesy of the Năsui Collection&Gallery

Substratificarea realului. Flavia Pitiş, o semnătură la plafonul critic de 10.000 de euro

22 ianuarie, Back into Illusion, expoziţia personală a Flaviei Pitiş, la galeria Várfok din Budapesta. 7 martie, Landscape over time, un alt un solo show al artistei la Oxholm Gallery, Copenhaga. Reprezentată de Năsui Collection&Gallery, semnătura artistei ţinteşte, potrivit reprezentanţilor galeriei, intervalul de preţ 10.000-15.000 de euro. Prezente şi pe piaţa secundară de la Bucureşti, lucrările semnate de Flavia Pitiş se află atât în colecţii din România cât şi din spaţiul internaţional.http://vian34.ru

Situate într-un figurativ cu elemente suprarealiste, compoziţiile artistei s-au impus prin dramatismul temei propuse: cea a interogaţiilor dincolo de concret, în scopul demontării şi substratificării unui real în care individul îşi caută identitatea. Abordate predominant într-o monocromie tensionantă, lucrările împing elementul real  în afară, substituindu-l cu un corespondent al lui reinterpretat. E un joc, o permutare continuu a elementelor prezente şi a celor absente. (Carmen Corbu)

Mai mult despre acest subiect în Ecuaţii la persoana întâi. Flavia Pitiş şi Radu Belcin: discurs despre crizele identitare